Antrenamentul pentru Antarctica

23 martie a fost ziua care mi-a schimbat viața! Odată cu vestea cea mare, am adoptat un stil de viață mai strict, mai sănătos, cu planuri de antrenament pentru 100 km, dar continuând în stilul meu caracteristic: fără cronometrare, fără aplicații de running, fără pauze.

În octombrie 2013, am participat la Maratonul Internațional București, la care, mândră de voința și energia de care am dat dovadă, am ajuns la finish.  Așa că, având deja o victorie în palmares, m-am gândit să mă țin și mai mult de planul de antrenament, chiar dacă era 1 ianuarie. Știam că așa o să-mi meargă bine tot anul! Eram printre puținii oameni din Parcul Tineretului pentru care sărbătorile parcă nici nu ar fi fost. Toți simțeam nevoia de mișcare.

Mi-am început anul cu alergări de 2-3 ori pe săptămână, pe distanțe între 5 și 20 de km, în funcție de starea mea de spirit. A fost antrenamentul pregătitor pentru vestea ce mă aștepta la sfârșitul lunii martie, veste ce s-a transformat într-o mare provocare pe care eram dispusă să o accept!

Apoi m-am înscris în Ro Club Maraton, ca să fiu la curent cu cele mai bune recomandări despre alergat și să particip la competiții în mod organizat. M-am înscris și în CIA - Coaching în alergare, un program ce promitea și mai mult să mă aducă în direcția dorită – să trec de finish, indiferent de situație, ca o învingătoare.

Așa că mi-am stabilit pașii pentru cursa din Antarctica și mi-am concentrat atenția pe 4 lucruri foarte importante:

1. Antrenamentul
2. Alimentația
3. Sponsorizarea
4. Pregatirea psihică

Aceste programe mi-au dat indicațiile de care aveam nevoie, într-un timp atât de scurt. Una era să stau acasă, în fața calculatorului, căutând singură informații care să mi se potrivescă și cu totul alta era să ajung într-un loc unde profesioniștii își împărtășeau experiența cu cei neințiați în tainele alergării.

Între timp, Adrian Roșu, îmi pregătise un program de antrenament ”pentru condiții extreme”, împărțit pe 5 luni, cu recomandări importante pentru călătoria din Antarctica.

Tot ce îmi rămăsese de făcut era ... să mă apuc de treabă! Și nu am zăbovit prea mult! Ca o elevă silitoare, mi-am ascultat profesorul și mentorul în cursa mea către victorie. Și totul a decurs așa:

Luna I: am crescut distanțele, am păstrat frecvența (3 alergări pe săptămână: marți, joi, sâmbătă).

Luna II: am crescut distanțele, am scăzut frecvența (3 alergări pe săptămână)

Luna III: am scazut distanțele, am menținut frecvența din cea de-a doua lună și am participat la un concurs

Luna IV: am scăzut distanțele, am crescut frecvența. Am petrecut două zile la munte, non-stop cu aerobic, alergat în pantă sau câte două antrenamente pe zi.    

Luna V: fără curse lungi, în care am scăzut distanțele și am menținut frecvența din luna precedentă.

De aici, drumul meu către concursurile de 42 și 100 km nu mai avea obstacole.

Am un plan de acțiune bine determinat, prin care am rămas realistă și fidelă obiectivului meu: să devin prima româncă ce a participat la maratonul din Antarctica.

Antarctica - ultima frontiera (inscrierea)

Mi-am pus în gând atâtea lucruri mărețe... Lucruri care încep și se termină cu Antarctica. Mă desparte aproape o lună de cea mai mare provocare a mea.

Nici nu îmi mai amintesc cum a început totul, doar că, într-o dimineață de februarie, după o noapte de frământări, în care m-am gândit și regândit, am hotărât: Mă înscriu la cursa din Antarctica!

Dar ceva m-a lovit precum un fulger. Pe site, organizatorii anunțau că nu mai sunt locuri în concursul de anul acesta. Nu-mi venea sa cred! Simțeam cum cerul se năruie deasupra mea, mai ales că nu eram sigură dacă pot sau nu să fac rost de bani pentru două taxe de înscriere.

Cu toate acestea, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că trebuie să-mi încerc norocul. Le-am scris organizatorilor că vreau să particip la ambele curse, în cazul în care se eliberează vreun loc.

La câteva minute, primesc și răspunsul lor. Inima-mi bătea cu putere, de parcă întreaga viață depindea de ce scrie acolo. Am deschis mail-ul cu teamă și l-am citit greu, cu respirația tăiată de nerăbdare. Nu mai erau locuri, puteam doar să încerc la anul.

Însă nu. Cu încăpățânare, mi-am jucat și ultima carte: le-am mulțumit pentru răspuns și le-am reamintit că m-aș bucura să fiu trecută și pe lista de așteptare, dacă este vreuna.

Speranța moare ultima, spune un proverb românesc. La mine nu mai era niciun gram, mai ales că trecuseră 5 săptămâni și nu aveam vreo veste.

Până într-o zi! 23 martie mi-a schimbat viața! Atunci am primit cel mai așteptat răspuns din viața mea: Am găsit un loc liber pentru dumneavoastră. Mai sunteți interesată?

Am citit fraza de 10 ori, am inspirat și respirat atât de greu, încât simțeam că mă sufoc.  Era un loc liber în concurs. Era pentru mine, îmi repetam continuu. Nici nu am mai stat pe gânduri și mi-am trimis datele, împreună cu asigurarea de viață. Eram oficial înregistrată în cursă, urmând să achit înscrierea în mai multe tranșe, până la data începerii concursului.

Antarctic Ice Marathon a devenit cea mai arzătoare dorință a mea datorită lui Andrei Roșu. El a fost primul român ajuns pe tărâmul înghețat, care a participat la 7 maratoane, 7 ultramaratoane, pe 7 continente.

După ce ne-a povestit, mie și colegilor de serviciu, experiența lui, am simțit că ne leagă ceva puternic: alergatul. În doar două ore, el devenise modelul meu. I-am căutat blogul și am început să-i citesc sfaturile și poveștile trăite, cu plăcere și curiozitate. Simțeam că răsfoiesc un roman, iar fiecare articol reprezenta o nouă filă dintr-o acțiune captivantă.

Cum a luat nastere totul...

Frustrări, oboseală, neliniște și teamă. Toate cerșeau schimbarea. Până nu demult, viața mea se limita la birou-acasă-birou. Îmi începeam ziua pe la 7 și jumătate dimineața și continuam cu multe și interminabile ore petrecute la birou.

Așa că, încă din prima zi a anului 2013, mi-am propus câteva schimbări de care viața mea avea atâta nevoie. O alimentație mai sănătoasă, mai mult sport, mai multă relaxare. 

M-am gândit vreo câteva minute și mi-am spus: ”Vreau să alerg!”. Ca majoritatea obiectivelor pe care ni le stabilim la începutul fiecărui an, și acesta a rămas “agățat” în agenda și mintea mea, însă în fiecare săptămână mă amageam cu lipsa timpului.

Asta până când, în martie 2013, la o conferință de vânzări organizată la compania la care lucrez, am ascultat discursul lui Andrei Roșu, un alergător cu rezultate remarcabile, obținute în doar câțiva ani.  Până să îl întâlnesc, nu știam ce înseamnă cu adevărat să alergi. Ca și corporatistă, mi-am căutat avantajele pentru care să spun “vreau sa fac asta”: am un parc aproape, numai bun pentru a mă recreea, pot să o fac fără vreun training special și nu mă costă nimic.

Uite-așa, mi-am dorit ca, până la finalul anului, să alerg 20 de km. Kilometrii pe care, mai târziu, aveam să îi numesc un semi-maraton.

Cu pași mici, dar siguri, în doar 9 luni de antrenament, am reușit ceea ce credeam imposibil: 

•  În luna septembrie, am terminat cursa Transmaraton (21 km).
•  În octombrie, am trecut de finish-ul Maratonului Internațional București (42 km). 
•  Iar în noiembrie, am participat la 1000 km Balkan Challenge (51 km).

Am trăit proverbul “în 9 luni se pot întâmpla multe”. Mie mi s-a schimbat viața. De aceea, pentru 2014 voiam mai mult și știam și că pot obține.

Așa că mi-am spus: “Voi continua să alerg, dar cum, când, de ce, pentru ce?". Erau întrebările la care nu găseam un răspuns, iar asta a început să mă obsedeze. Mi-am construit un plan, un nou obiectiv. Și mi-am ales unul pe măsură: 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente în 777 zile.

Încep cu o mare provocare: maratonul și ultramaratonul din Antarctica, din luna noiembrie. Este de departe cea mai grea, cea mai costisitoare, îndepărtată și friguroasă experiență pe care am să o trăiesc. Să alergi la -25 de grade este o nebunie. Eu așa îmi demonstrez că visul este doar un bun început pentru orice. Poate pentru a ieși dintr-o zonă de confort și a testa noi limite. Poate pentru un stil de viață echilibrat. Pentru mine, vor fi ambele.

Acest blog va fi jurnalul meu. Îți voi împărtăși pașii în drumul meu spre cursa din Antarctica și rezultatele către cea mai bună versiune a mea!