luni, 7 mai 2018

Lectii invatate din proiectul Maraton la Polul Nord



Finalizand si acest obiectiv din viata mea, am stat in ultimele zile sa analizez ce a dus la aceasta reusita, ce am facut bine, ce as fi putut imbunatati  si care sunt lectiile pe mai departe. Astfel, vorbind despre ele, informatiile mi se sedimenteaza mult mai bine in memoria de lunga durata. In plus, mi se adreseaza multe intrebari despre cum reusesc sa le duc la bun sfarsit si imi e simplu sa le astern aici. Am mai spus-o si o repet, ecuatia principala, in 3 cuvinte e: 

VISEAZA
PLANIFICA
ACTIONEAZA

Sau, intr-un cuvant, chiar, Metoda Rosu. Andrei Rosu. Mai pe larg, asta se poate transpune in urmatoarele lectii invatate de mine:

1. Imi dau voie sa visez la cele mai frumoase / marete / grandioase obiective
Simplu sau greu?! Cred eu ca lumea se imparte in trei categorii principale:  Prima categorie e reprezentata de cei pentru care viitorul este doar sumbru, nimic bun nu se poate intampla in viata lor, cei critici care vor gasi hibe pentru care ceva (aici intra orice idee sau proiect ai prezenta) nu va merge, indiferent cat de realist sau posibil ar fi el. Pentru acest oameni, lumea e o intreaga conspiratie, al carei singur scop este sa ne faulteze pe toti. In aceasta categorie sunt multi din cei apropiati noua: familie, prieteni sau colegi, ceea ce ne poate dauna rau de tot pentru ca tinem la parerea lor si credem (si noi si ei) ca ne vor binele.  Am fost acolo, stiu cum e, daca as fi dat curs recomandarilor primite, nu as fi reusit nimic. As fi fost in aceeasi situatie ca acum 5 ani, doar cu si mai multe regrete. 

A doua categorie este cea a robotilor. Oamenilor roboti. Cei care nu vor nimic, nu cred nimic, nu-i intereseaza nimic, nu sunt sensibilizati nici in bine nici in rau de proiectul tau si traiesc doar pentru a imbatrani. 

A treia categorie este a celor care isi dau voie sa viseze, sa creeze imagini despre o lume mai buna, o versiune mai buna personala, un viitor in care se bucura de tot ceea ce viseaza. Aici imi place sa ma includ si eu pentru ca lumea asta a visatorilor (sau a naivilor, cum ar spune altii) este cea din care s-au nascut cele mai importante descoperiri si businesuri. Asadar, in mod regulat, imi dau voie sa ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac, ce mi-ar placea sa devin, ce as vrea sa incerc, oricat de nebunesc ar parea. E o etapa importanta, fara de care nu stii catre ce te indrepti. 

Cum ma hotarasc cu care dintre obiective incep?! De obicei, cu acela care staruie in mintea mea si nu-mi da pace. Se spune ca, acolo unde se intalneste pasiunea ta cu nevoile oamenilor, ia nastere vocatia personala. Pasiune stiam ca detin, iar ajutorul dat celorlalti (aveam sa descopar mai tarziu) a fost sa le arat ca se poate sa realizezi lucruri incredibile, atat timp cat esti dispus sa incerci.

2. Sunt intotdeauna pregatita sa vorbesc despre obiectivele mele
Pe principiul "niciodata nu stii cine te poate ajuta sa le indeplinesti". Ani de zile mi-am reprimat ideile fiind convinsa ca nu intereseaza pe nimeni de mine ori de ele. Mda, povestea e veche si incepe in copilarie. O fata timida, interiorizata, data la o parte de ceilalti copii ca parintii sunt saraci, apoi crescuta fara prea multa implicare emotionala ca nici parintii nu stiut cum sa faca, asta ajunge un adult dezechilibrat si care prefera sa-si tina gura. De cand cu alergatul, totul s-a schimbat, insa. 

Sa va spun cum am mi-am deschis drumul catre o sponsorizare in BCR. Asta ca sa vedeti de ce e bine sa fii deschis oportunitatilor. Intr-o vineri dimineata, pe la 07.30, dupa antrenamentul de inot, ma intreaba o colega daca vreau sa merg la Baneasa Trail Run din duminica urmatoare ca si-a luxat piciorul si nu mai poate merge. Am stat ceva pe ganduri dar am zis, hai sa fie ca si asa nu am altceva in program. Zis si facut. In timpul cursei, parca 21km, depasesc in alergare pe un domn din conducerea BCR, participant si el. Il recunosc, il vazusem la un eveniment o singura data, ma gandesc imediat la ce am eu nevoie dar zic sa las omul in pace, ca poate a venit si el sa alerge linistit, nu sa il bat eu la cap. Ma opresc la un punct de hidratare, ma depaseste apoi pornesc si il ajung din nou din urma. Iarasi imi vine in cap ideea de a-l aborda si cu niste emotii serioase ca na, stiam ce vroiam de fapt si imi imaginam tot felul de lucruri despre ce va raspunde (asa cum facem de obicei, ne imaginam lucruri care nu exista), il abordez. Vorbim despre diverse, ii spun cine sunt, auzise de mine si cele 7 continente, il intreb daca mai sponsorizeaza sportivi si apoi lansez intrebarea: ar fi interesati sa ma sprijine cu proiectele mele?! Si mi se opreste respiratia in asteptarea raspunsului. Iar omul raspunde: pai, hai sa stam de vorba, trimite-i o cerere de intalnire asistentei mele. 

Si uite asa, fiind deschisa la invitatia colegei mele de club (sa-ti dea Dzeu sanatate, Laura 😘), m-am dus la un concurs neplanificat, am fost suficient de prezenta sa observ pe ceilalti concurenti, suficient de indrazneata sa vorbesc despre obiectivele mele viitoare si sa plec de la acel concurs cu o oportunitate imensa. Si asta e doar unul dintre exemple.

3. Odata un obiectiv stabilit, trec la etapa de planificare, impreuna cu cei mai buni mentori
Cam mai grea etapa dintre toate. Pentru ca aici ne impotmolim majoritatea. Unora le ia aceasta etapa ani, pentru ca asteapta intotdeauna cea mai buna decizie, cel mai bun moment, cele mai bune conditii.  Aspecte care nu exista in viata reala, intr-un moment in care totul se schimba de la o zi la alta. De fiecare data am plecat la drum cu o structura a proiectului, niciodata nu am avut stabilit in detaliu fiecare pas dar stiam in mare ce am nevoie, cu cine trebuie sa vorbesc si un calendar. E important aici sa ai pe cineva aproape cu care sa discuti pentru ca nu vei avea timp niciodata sa cercetezi internetul ca sa ajungi la cea mai buna decizie. Ce am facut eu? Am vorbit cu oameni care fusesera la Polul Nord sau in alte locatii extreme si oameni care au obtinut sponsorizari la viata lor, despre cum au reusit. 

4. Un proiect grandios, necesita multa actiune si multa rabdare
De ce zic asta? Pentru ca implinirea lor dureaza foarte mult. Evident, vorbim de minim un an de zile perioada de asteptare. La mine au fost doi ani jumate, pentru polul nord. Cati dintre noi suntem dispusi sa asteptam doi ani ca ceva sa se implineasca?! De multe ori, ma uit in jur si vad oameni care doresc rezultate imediate: vrem sa acumulam avere dar nu prin economisire ca dureaza prea mult; vrem o relatie dar nu prin constructie pas cu pas ci imediat si daca se poate partenerul sa vina cu un program instalat despre ce ne place si cum sa ne abordeze si cum sa ne implineasca dorintele; vrem sa  avem un corp suplu dar cu niste inghitit de pastile si nu prin transpiratie pe la salile de sport, stadioane sau 30-60 minute de mers pe jos. In orice domeniu, treaba sta cam la fel. 

Daca toate, insa, s-ar realiza imediat, unde ar mai fi satisfactia?! Ma indoiesc ca starea noastra de multumire interioara s-ar schimba daca am apasa un buton ca visele noastre sa devina realitate. In tot si in toate, efortul, transformarea noastra e cea care ne aduce implinire, nu ziua concursului sau a implinirii proiectului, oricare ar fi acela.

Imi aduc aminte perioadele in care ajungeam la tensiuni cu antrenorul ca asa mai fac oamenii in perioade tensionate, perioade in care ma lua cate-un frig intr-o duminica iarna cand ultimul lucru la care ma gandeam era antrenamentul de 35km. In multe zile, ma scotea fortat al meu din casa sa ies la alergat de ajungeam sa tip si la el. Dar, ieseam. Si-i ceream iertare la intoarcere pentru ca stiam ca-mi vrea binele si face ce e mai bine pentru mine. 

Astea sunt perioade normale din viata oricarui proiect, nu exista motivatie zilnica ci rabdare sa faci fiecare pas din planul tau care te va duce la implinire.

5. Viata fara proiecte, e greu
Si, pana la urma, ce e toata faza asta cu proiectele in sus si in jos?! De ce au ajuns "visele" astea sa fie pe buzele tuturor, de parca ar fi noua marca de iphone sau mai stiu io ce?! Well, mi-a luat 33 de ani din viata sa inteleg ca poti sa traiesti bine mersi si fara proiecte. E dragut, mai prinzi un loc de munca, banisorii vin si ei ca doar e crestere economica, se maresc salarii, pensii, lumea isi creste pretentiile, face rate, mergem in vacante. Ce atata ingrijorare?!

Doar ca, la un moment dat, incep problemele. De obicei, pe la treizeci si un pic. Nepasarea acumuleaza facturi neplatite si la un moment, ne trezim in fata recuperatorilor care-si cer drepturile. SC "Perfect Body" SRL iti arata ca ai cam pus pe tine si analizele iti arata ceva pe la tiroida si nici tensiunea nu-ti da pace. SC "Corporatia" SA iti atrage atentia ca targetul va creste si trebuie noi metode de marire a portofoliului iar tu te-ai cam saturat sa cauti clienti. Plus, ca ti-ai adus aminte ca tu intotdeauna vroiai sa faci altceva iar actiunile din prezent nu-ti (mai) aduc nicio satisfactie. Nu in ultimul rand, Asociatia "Relatii cu cei dragi" isi cere drepturile de atentie, afectiune si implicare, avand in vedere ca nici pe 'ai batrani nu prea ii mai suni in ultima perioada, a trecut cam mult de la ultimul gratar cu prietenii, iar partenerul (daca mai e in peisaj) iti atrage atentia ca nu mai sunteti conectati.

Si te trezesti, dintr-o data, obosit. Si starea se repeta si in zilele urmatoare. Nu stii ce nu mai merge. Ai vrea sa iei o pastila sa-ti treaca dar nu prea ai ce. Ca ce ai tu se numeste neimplinire. Lipsa de sens.  TRece doar cu actiune, nu cu pastile. Actiune in spiritul a ceva. Catre ceva ce te asteapta, ceva pentru care te trezesti cu bucurie dimineata, stiind ca oricat ar fi viata de dificila, tu ai un scop al tau, fie ca este personal sau profesional. Si iti aduci aminte de o idee mai veche pe care doreai sa o incerci si te apuci sa faci o poza cu aparatul ala pe care ti l-au luat la un moment dat si nu l-ai mai folosit, sau suni un prieten vechi si il inviti la un pahar de vorba, ori, pur si simplu iesi la alergat, ca tot auzi toti nebunii in jurul tau ca fac asta.

Treptat, viata ta se schimba. Parca ai o nerabdare sa-ti traiesti ziua. Ai ceva mai multa energie, incepi sa inregistrezi primele rezultate: ai primit un compliment pentru o poza reusita si incepi sa prinzi curaj ori ai atins o borna de 5 km, tu ala care gafaiai cand urcai scarile de la intrare. Tot asa, zi dupa zi, curiozitatile tale cresc, prinzi curaj sa incerci si altceva si, cum o reusita duce catre alta, te trezesti la un moment dat, sa fie 1 an sau 2 de pasi din astia marunti, Ca ai prima ta expozitie foto sau primul tau concurs sportiv. La care vin si ai tai, super incantati de tine. Si parca arati si un pic mai bine de cand alergi. Total firesc, daca vei continua sa ramai "infometat" de cunoastere si sens, vei atrage in viata ta din ce in ce mai multe oportunitati, te vei transforma si, odata cu asta, vei schimba si lucrurile in jurul tau. Iar asta e un efect de val, pe care toti cei care au ajuns acolo il simt si il vad. Iar tu, ramai uimit de cat de simpla e reteta.

Adriana,
care se reinventeaza intotdeauna